Inapoi cu o ora, inainte cu o viata.

Aveam de cativa ani un program tv preferat, Earth TV pe Antena3. Anunta vremea si evenimentele zilei pentru diverse locuri din lume, insotite de imagini live. Il sorbeam zi si noapte cand eram langa televizor. Il savuram pana in varful firelor de par cand ma surprindea la 4-5 dimineata.

Parca nici nu mai eram in patul meu mare din casa mea mica. Ma grabeam spre insorita zi de maine in Melbourne, ma zgribuleam in ceata nocturna ce invaluia London Eye, ma pierdeam in forfota din Rio de Janeiro fara sa ma grabesc spre perna mea, ma lasam gadilata de apusul de ieri intr’un port din Havana, atipeam stand in coate pe un pod din Venetia. Cer partial noros, umiditate 85%, 6° C, vant slab. E doar la o ora departare. Cum sa fac sa stau pe loc o ora si sa ma ajunga din urma? Nu indrazneam sa incerc.

Era 3 dimineata si nu adormeam. Nu vroiam. Daca inchideam ochii m’as fi departat mai mult. Ma simteam ca intr’un carusel gata de pornire. Un carusel infinit doar cu suisuri. N’aveam niciun plan. M’a fulgerat o idee: un pas mic. Budapesta nu e departe. E 5 AM, dau un sms: “mai ai loc in masina?”. Suna telefonul, primesc un raspuns scurt: “vin sa te iau! nu e o gluma, nu?”. Traseul lui R. era Bucuresti – Rimini (Budapesta, Viena, Rimini).

Aventura parea sa fie ca ajung la Budapesta si d’acolo voi lua trenul spre Bucuresti, poate dupa o noapte acolo sau … cine stie? A doua zi era joi… as fi putut sa stau o noapte sau doua, sa ma plimb. Cine stie? Acest “cine stie?” era palpitant. Toate conversatiile duceau intr’un final la “cine stie?”.

Trec orele, judetele, lasam in urma vama. Aud: “Mai bine mergem la Viena. Ne fâţâim un pic si te pun in tren. Vrei?”. Oh… Viena ar fi ceva, dar e asa departe… Ar trebui sa nu plec prea mult timp, mai e treaba de facut, clientii…. Of… ”Da!!!”

Lasam Budapesta in spate de parca nici nu ar fi trebuit sa ajungem acolo. Intram in Austria. Dam o tura de Parndorf noaptea. “Daca tot am venit pana aici, nu ti’ar placea sa vezi … Venetia?” Venetia??? Venezia???? Venice… Venetia nu e Viena. adica… ce??? Soc.

E clar, am fugit in lume. Am fost rapita. E perfect.

Am intrat in Viena si am ramas pe autostrada. Nu ne trebuia mai mult. Noua destinatie era Venezia. Oare pentru cat timp? All together now: ”Cine stie?”

Ne’a prins rasaritul in Alpi. Cel mai placut spalat pe dinti a avut loc intr’o benzinarie de la poalele Alpilor, la inghesuiala cu vreo 20 de rusoaice adormite, galagioase, ciufulite si transpirate :))

Am comprimat Venetia in 5 ore. Era pur si simplu un loc perfect intr’un moment perfect. Nu vreau sa subestimez pe nimeni, dar nu ati intelege pentru ca nu stiu eu sa ma exprim. Sunt doar preafericita traitoare a acelor clipe. Doua zile si o noapte pline de clipe.

Simt ca m’am trezit dintr’o moarte clinica. Sigur asta e feeling’ul.

Va doresc asemenea.

~ de Di Lee pe ianuarie 13, 2008.